Publicul meu
Nu prea m-am gândit la ce înseamnă publicul pentru mine‚ în primii mei ani pe scenă. De fapt‚ cred că nu m-am gândit deloc. Părea totul de la sine înțeles. Eu‚ pe scena‚ cu produsul meu artistic‚ obținut în urma repetițiilor și publicul‚ căruia îi ofeream acest produs. Și bineînțeles feedback-ul adică aplauzele. Întotdeauna m-am întrebat dacă aplauzele erau autentice sau reprezentau o convenție agreată de ambele părți . 🙂 Deși‚ mai întotdeauna‚ feedback-ul era minunat ( oamenii din sală se mai ridicau și în picioare când aplaudau)‚ în capul meu bâzâiau tot felul de întrebări: oare ce-or fi înțeles? ce moment i-a emoționat? am reușit eu‚ ca actor‚ să ating părțile profunde ale sufletului și minții oamenilor din fața mea? de ce dracu aplaudă mediocritatea asta de spectacol?cum pot fi pacăliți așa de ușor? Majoritatea actorilor pe i-am auzit vorbind despre public‚ pomeneau mereu cuvantul iubire. Cât de mult iubesc publicul și cât de mult îi iubește publicul pe ei. Recunosc că mă sperie acest cuvant. Mi se pare folosit în exces‚ parcă golit de conținut. Nu am acest sentiment față de public. Nu simt nevoia sa-l seduc‚ să-l amăgesc pentru a fi „iubită”. Simt nevoia mereu să-i împărtașesc un adevăr‚ indiferent cum ar fi el: luminos‚ ușor de digerat sau întunecat ‚dur și poate de aceea întâmpinat cu refuz. Am simțit nevoia‚ mai ales în ultimul timp‚ de a-mi defini relația cu publicul. Nu cred că publicul este ca un copil‚ pe care îl luăm de mânuța și-l ducem încotro vrem noi. Publicul nu este copil ‚căci nu mai este inocent. Poate fi infantil. Însă publicul este adult și cred că e necesar să fie tratat ca atare. Altfel îl infantilizăm cu buna știință. Și nu cred că trebuie să-l folosim. Adică să-l recompensăm cu laude și ‚așa zisa‚ “iubire” când ne admiră și ne laudă‚ și să-l punem la colț când ne contestă sau devine critic. Vreau ca publicul să-mi fie partener‚ vreau să merg umăr la umăr cu el în actul artistic. Până la un moment dat îmi plăceau cel mai mult repetițiile. Aveam credința că acolo este miezul meseriei. Toată zbaterea și îndoiala în crearea personajului. Acum am descoperit „creația live” care poate avea loc doar cu acest partener: publicul. Acest “împreună” îmi definește în acest moment cel mai bine relația.